În iudaism, termenul „poartă” se folosea metaforic pentru a desemna intrarea, introducerea, mijlocul sau mijloacele. Evreii vorbesc despre poarta pocăinţei, a rugăciunii şi a lacrimilor. O rostire din Talmud spune, de pildă: „Când Cel Preaînalt (baruch-Hu) i-a încuiat lui Adam poarta Paradisului, i-a descuiat poarta pocăinţei.” Evreii, la fel ca şi alte culturi (vezi, de exemplu, Arnold van Gennep, Rituri de trecere) consideră poarta ca fiind importantă, iar mezuza pusă pe tocul uşii este semnificativă în acest sens.

În ceea ce mă priveşte, în rândurile următoare voi expune câteva simple consideraţii despre Torah şi, în consecinţă, studiul acesta nu este demn să aibă titlul de „poartă”, ci doar de „portiţe”. Altfel spus, voi prezenta câteva notiţe personale, care ar putea servi drept puncte de plecare spre studierea Torei. Continuare

După cum se cunoaşte îndeobşte, Moise, profetul care L-a cunoscut pe Dumnezeu personal, „faţă către faţă”, a scris o carte formată din cinci volume: Genesa, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronomul. În ebraică, această carte este denumită Chamişah chumeş Torah („Cele cinci cincimi ale Torei”), dar în mod uzual ea este denumită Torah. În limba greacă, termenul Torah a fost transferat ca Pentateuch, în limba română vorbim despre Lege, dar, de fapt, Torah este Învăţătura dumnezeiască revelată. În această lucrare vrem să examinăm mărturia Torei cu privire la Duhul Sfânt, acțiunile și personalitatea Sa. Continuare

Pentru a aborda tema creativităţii pneumato-antropologice în cartea Exodul, mai întâi vom identifica noţiunile cu care vom opera şi le vom analiza semnificaţiile, apoi le vom pune în relaţie, iar ulterior vom vedea adevărurile care ne sunt dezvăluite în urma exegetării textelor sacre.

În primul rând, termenul „creativitate” provine de la verbul tranzitiv „a crea”, care are ca denotaţie „A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza”, precum şi „A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc.” Creativitatea, aşadar, înseamnă „Însușirea de a fi creator; putere creatoare.”

În al doilea rând, atunci când în teologie este întrebuinţată noţiunea „pneumatic”, este vizată Persoana sau Ipostasul Duhului Sfânt, personalitatea şi lucrările Sale de pneuma divină. Or, această afirmaţie solicită o explicitare puţin mai amplă, dată fiind calitatea de protagonist pe care Duhul Sfânt o are în demersul de faţă.

Însă, înainte de a explicita ce înseamnă Duhul Sfânt, logic și cronologic, trebuie să prezentăm ce semnifică termenul „duh”, cu care vom opera. Continuare